Online ISSN 2286-0266
Print ISSN 1223-0685
© 2024 Œconomica by ASE & SOREC
 
Octavian-Dragomir JORA
Academia de Studii Economice din Bucureşti
“Studiul tendinţelor actuale pentru a prognoza evoluţiile viitoare” – aşa sună definiţia economicoasă (cu un mic pleonasm de întărire) dată viitorologiei (engl., futurology) de Encyclopaedia Britannica. Viitorologia este (o ştiinţă?!) profund paradoxală. Pe de o parte, cu toată relativitatea spaţiu-timpului, viitorul va fi, la modul absolut, unul singur. Pe de altă parte, scrutarea viitorului, fireşte incert şi nedeterminist cum (nu) îl cunoaştem, face obiectul subiectivităţilor omeneşti, care mai sunt şi volatile diacronic. Simplificând tabloul, putem spune că există atâtea viitoruri imaginabile (nu neapărat şi posibile) câţi oameni care îşi bat capul cu vizualizarea lor, de înmulţit cu numărul mediu de asemenea momente de cugetare per individ, un produs din care se scad eventualele coincidenţe dintre perspective.
Dacă aspectele speculative şi descriptive ale futurologiei ţin de literatura utopică/distopică a ştiinţifico-fantasticului, “metodologia ştiinţifică” a domeniului îşi are originea în “prognoza tehnologică” dezvoltată spre finele celui de-Al Doilea Război Mondial, călită de Războiul Rece şi devenită obicei intelectual global. Şi “imaginariile”, şi “istoriile”, bazate pe ingrediente divergente – “viziuni” vs. “vestigii” –, împărtăşesc o limitare: informaţia incompletă / raţionalitatea limitată. Compunem mozaicuri (folosindu-ne şi imaginaţia) despre un trecut la care n-am fost martori; extrapolăm tendinţe (fără discuţie, istorice) asupra unui viitor la care oare fi-vom părtaşi?! Combinând “dependenţe de cale” cu “revoluţii disruptive”, ni se arată varii scenarii imaginabile, de istorisit mai mult sau mai puţin persuasiv.
Există o competiţie între logica prospectivei (foresight) – înţeleasă ca o abordare esenţialmente critic-creativă –, contrapusă prognozei (forecast) – cumva mecanică, liniară, inerţială. Diferenţa dintre aceste rute vine din reancorarea rigorii ştiinţifice, nu din resemnarea în faţa temerii de iluzii: a şti viitorul este autocontradictoriu – dar nu şi a şti ce să faci cu el sau cum să-l orientezi. Dacă prospectiva pare complicată practicată fie şi doar la nivel de individ, ea ajunge infinit mai complexă aplicată la nivel de mega-comunitate. De pildă, axându-ne asupra Uniunii Europene, o sensibilitate a demersului vine din localizarea acestuia: la nivelul elitei politico-administrative a Uniunii?; la nivelul publicului larg, cetăţenii europeni? Aşadar, bine am venit la reflecţia găzduită de Conferinţa privind viitorul Europei!

ŒCONOMICA nr. 4/2021
THE SCIENTIFICATION OF THE FUTURE [SCIENTIFIZAREA VIITORULUI]