Articles on Issue Theme
Octavian-Dragomir JORA
Academia de Studii Economice din Bucureşti
În răspăr cu America relativ climato-sceptică (cumva “vindecată” din stilou în prima zi de mandat a preşedintelui Biden), Uniunea Europeană şi-a arogat rolul de portdrapel planetar pe acest front prin Pactul verde european (Green Deal), prezentat ca “o foaie de parcurs menită să asigure durabilitatea economiei UE, prin transformarea provocărilor legate de climă şi de mediu în oportunităţi în toate domeniile de politică şi prin garantarea unei tranziţii care să fie echitabilă pentru toţi şi favorabilă incluziunii tuturor”. Asociat cu beneficii necuantificabile, documentul vine şi cu o notă de plată deloc neglijabilă pentru cetăţeanul-contribuabil-consumator comunitar: costă peste 1000 de miliarde de euro, bugetaţi din preaplin de Uniune. Doar că şi beneficiile, şi costurile sunt asimetric distribuite.
Ca şi New Deal-ul roosveltian din SUA post-Marea Criză, cu care rezonează sonor, Green Deal este în primul rând un mega-plan de redistribuţie, pavat cu bune intenţii: protejarea mediului, reducerea poluării şi eficientizarea energetică. Iar obiectivele sună curajos, în ideea că baza lor ştiinţifică – ecologică şi economică deopotrivă – este solidă: UE promite să ajungă, până în 2050, să nu mai emită gaze cu efect de seră; creşterea economică să fie decuplată de volumul resurselor utilizate; nicio persoană / nicio regiune să nu fie lăsată în urmă în această tranziţie. Totuşi, dacă, prin absurd, bazele (“consensuale”) de la care porneşte planul nu sunt pe deplin coerente logico-economic şi corespondente cu realitatea ecologică? Atunci, nota reală de plată, costul real de oportunitate, ar deveni încă şi mai ridicat.
Este mai presus de orice tăgadă că omul are şi capacitatea de a(-şi) face rău (sieşi, semenilor şi urmaşilor), poluând mediul înconjurător şi risipind resursele societăţii/speciei. Totuşi, el poate face asta mai abitir anume atunci când normele sociale (legale) nu îl ţin să se comporte responsabil, permiţându-i-se “privatizarea beneficiilor şi socializarea costurilor” – eşec mai degrabă al politicilor publice decât ale pieţelor libere. Însă un astfel de rău nu este compensabil de politizarea ştiinţei: monologul oficial(izat) şi consensurile complice nu au fost vreo rută nici temerară, nici temeinică către înţelegerea realităţilor lumii noastre – nici pe parte de fenomene “naturale”, nici pe cea de procese “culturale”. Civilizaţia dialogului deschis şi neîntrerupt, prudent-sceptic şi onest/nesimulat, fără tabuuri şi clişee, da.
Ca şi New Deal-ul roosveltian din SUA post-Marea Criză, cu care rezonează sonor, Green Deal este în primul rând un mega-plan de redistribuţie, pavat cu bune intenţii: protejarea mediului, reducerea poluării şi eficientizarea energetică. Iar obiectivele sună curajos, în ideea că baza lor ştiinţifică – ecologică şi economică deopotrivă – este solidă: UE promite să ajungă, până în 2050, să nu mai emită gaze cu efect de seră; creşterea economică să fie decuplată de volumul resurselor utilizate; nicio persoană / nicio regiune să nu fie lăsată în urmă în această tranziţie. Totuşi, dacă, prin absurd, bazele (“consensuale”) de la care porneşte planul nu sunt pe deplin coerente logico-economic şi corespondente cu realitatea ecologică? Atunci, nota reală de plată, costul real de oportunitate, ar deveni încă şi mai ridicat.
Este mai presus de orice tăgadă că omul are şi capacitatea de a(-şi) face rău (sieşi, semenilor şi urmaşilor), poluând mediul înconjurător şi risipind resursele societăţii/speciei. Totuşi, el poate face asta mai abitir anume atunci când normele sociale (legale) nu îl ţin să se comporte responsabil, permiţându-i-se “privatizarea beneficiilor şi socializarea costurilor” – eşec mai degrabă al politicilor publice decât ale pieţelor libere. Însă un astfel de rău nu este compensabil de politizarea ştiinţei: monologul oficial(izat) şi consensurile complice nu au fost vreo rută nici temerară, nici temeinică către înţelegerea realităţilor lumii noastre – nici pe parte de fenomene “naturale”, nici pe cea de procese “culturale”. Civilizaţia dialogului deschis şi neîntrerupt, prudent-sceptic şi onest/nesimulat, fără tabuuri şi clişee, da.
ŒCONOMICA nr. 2/2021
INTELLECTUAL CLIMATE CHANGE: BEYOND THE RHETORIC [SCHIMBĂRILE CLIMATULUI INTELECTUAL: DINCOLO DE RETORICĂ]
Select Issue:
Archive
Octavian-Dragomir JORA
Academia de Studii Economice din Bucureşti
Delia-Raluca ŞANCARIUC
Academia de Studii Economice din Bucureşti
Dragoş Cosmin Lucian PREDA
Academia de Studii Economice din Bucureşti
Alexandru-Florin PREDA
Academia de Studii Economice din Bucureşti
Petru-Răsvan IATAN
Academia de Studii Economice din Bucureşti
Hesam JEBELI-BAKHT-ARA
Academia de Studii Economice din Bucureşti
Revista ŒCONOMICA
Authors
