Traversăm vremuri prea puţin spus dramatice, bogate în contraste şi în conflicte. Şi este o “dramatizare”, o “piesă de teatru”, un “spectacol” la care nu doar privim, ci o realitate în care – volens nolens – jucăm. Traversăm vremuri în care lucrurile au luat proporţii epice. Şi în care avem atâtea narative şi naraţiuni despre ele câţi povestitori. Totuşi, poate că analogia cea mai bună a claustrării şi secluziunii vine din genul liric, acolo unde poezia însingurării, a unor Wordsworth, Baudelaire, contrastează cu logica economică a cooperării şi coordonării sociale.